Doliu în presă. Jurnalistul Mihnea Petru Pârvu a murit
Este doliu în lumea presei românești, după ce un jurnalist foarte cunoscut s-a stins din viață la vârsta de 51 de ani.
Jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu, care avea peste 30 de ani de experiență în câmpul muncii, a lucrat de la începutul anilor 1990 la Evenimentul Zilei, publicație alături de care a fost până în ultima clipă.
Jurnalistul făcea reportaje foarte apreciate, semn că în anul 2005, el a fost premiat de Clubul Român de Presă la secțiunea de reportaj, arată piatapresei.ro.
Jurnalistul Mihnea Petru Pârvu a murit. Mesajul lui Radu Tudor: „S-a întâmplat mult prea repede. Am vorbit cu el de 4 ori în ultimele 48 de ore”
Mihnea Petru-Pârvu a fost internat la secția de Terapie Intensivă din Râmnicu Vâlcea, la Spitalul Militar Central, după ce a făcut o criză hepatică provocată de tratamentul cu citostatice.
Acest lucru l-a mărturisit chiar Radu Tudor, realizator Antena 3: „S-a întâmplat mult prea repede. Am vorbit cu el de 4 ori în ultimele 48 de ore. Făcuse o criză hepatică pe fondul citostaticelor și era la ATI Rm. Vâlcea. Conducerea Spitalului Militar Central s-a implicat exemplar pentru reinternarea lui pe Secția Oncologie, fiind adus de urgență cu o ambulanță la București. Din păcate s-a stins după ce a ars ca o torță. Dumnezeu să te odihnească în pace, Țache !”.
Și directorul editurii la care Mihnea Petru-Pârvu a lucrat a transmis un mesaj. Cei doi au vorbit la telefon cu două zile înainte ca jurnalistul să moară.
„O veste teribilă! Mihnea Petru-Pârvu a plecat într-o lume fără griji și suferință! Era un om de care eram atașat, un coleg deosebit și un ziarist extrem de talentat! Vorbisem cu el în urmă cu două zile, avea niște probleme, nu credeam că asta este vestea pe care o primesc azi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Să ne gândim la el și să spunem o rugăciune pentru sufletul său!”, este mesajul transmis de Dan Andronic.